Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor

Imagini

Informații

Data: 23 Octombrie 2021, 18:00 Sâmbătă

Descriere

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 23 octombrie 2021, de la orele 18:00, la cea de-a XII-a Ediția a Programului CASA LIPATTI Open Stage, Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor, Eveniment care va avea loc în Salonul de Muzică.
Programul CASA LIPATTI Open Stage constă într-o serie de Recitaluri în cadrul cărora vor fi invitați importanți pedagogi alături de elevii și discipolii lor. Repertoriul propus pentru această serie de Evenimente include lucrări semnate de compozitori reprezentativi ai istoriei muzicii clasice naționale și universale. Stagiunea Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor oferă tinerelor talente ocazia de a evolua în fața publicului pe scena care a găzduit evenimente cu personalități emblematice ale culturii românești. Totodată, în cadrul Stagiunii lunare Profesorii, făuritori de destine, vor primi recunoașterea binemeritată în Salonul nostru de Muzică, unde marele pianist și compozitor Dinu Lipatti a studiat intens, el însuși fiind un pedagog talentat și recunoscut la nivel internațional.

Așadar, sâmbătă, 23 octombrie 2021, de la orele 18:00, prof. univ. dr., cunoscutul violonist Gabriel Croitoru, va fi invitatul de onoare al Casei Lipatti și vă așteptăm să urmăriți Dialogul intitulat „Muzică. Dedicație. Carieră” despre parcursul profesional extraordinar al celebrului violonist, dar și despre chemarea de a îndruma noua generație de artiști români. Dialogul va fi condus de lect. univ. dr. Irina Hasnaș, compozitor și muzicolog.

În continuarea Programului, în Salonul de Muzică, va avea loc Recitalul Extraordinar de Ziua Austriei susținut de discipolul maestrului Gabriel Croitoru, violonistul Ștefan Ristea, și de lect. univ. dr. pianista Clementina Ciucu. În Program au fost incluse două Sonatine pentru vioară și pian de Franz Schubert - Sonatina în Re major OP. 137 - D384 și Sonatina în la minor OP.137 - D385 – și două Sonate de Wolfgang Amadeus Mozart - Sonata în mi minor KV 304 și Sonata în Si bemol major KV 378.

Cu peste 1.000 de apariții scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o prezență bogată în viața muzicală, în tripla postură de solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca și profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Muzică București.

Violonistul Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orchester Leipzig, Orchestra de camera Regina Sofia Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-west Symphony. A susținut recitaluri în Franța, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Ceha, China, Bulgaria, S.U.A.,Ungaria, România, iar arta sa interpretativă se regăsește în numeroase înregistrări pentru fonoteca Societății Române de Radiodifuziune (în perioada 1987-2008) și pe 8 CD-uri. Din 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câștigat dreptul de folosință și de a cânta pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument care i-a aparținut lui George Enescu. In ultimii ani, artistul a participat la turneele naționale „Vioara lui Enescu la sate” și „Duelul Viorilor: Stradivarius vs Guarneri”, alaturi de violonistul Liviu Prunaru și de pianistul Horia Mihail.

Violonistul Gabriel-Ștefan Ristea este student la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului Gabriel Croitoru. În anul 2020 a absolvit cu rezultate excepționale Colegiul Național de Arte ,,Dinu Lipatti” din București, unde a studiat cu doamna profesor Magdalena Ursu. Pe parcursul anilor, a avut oportunitatea să participe la diferite masterclass-uri cu Gabriel Croitoru și Ioana Croitoru. De asemenea, a aprofundat arta muzicii de cameră sub îndrumarea profesorilor Simina Croitoru, Raluca Stratulat și Horațiu Barnea. Între anii 2011-2021 obținut numeroase premii la diverse concursuri naționale cât și internaționale pentru vioară, printre care: premiul II la Olimpiada Națională, premiul I la ,,Lira de aur”, premiul I la ,,Paul Constantinescu”, premiul I la ,,George Georgescu”, premiul I la ,,Paul Polidor”, premiul I la ,,Victor Giuleanu”, premiul I la ,,Dan Cumpătă”. Violonistul Gabriel-Ștefan Ristea a participat și la concursuri de muzică de cameră, precum: premiul I la ,,Lira Humanitas”, premiul I la ,,George Georgescu”, premiul I la ,,Iosif Sava”, premiul III la ,,Citta di Massa”. A fost invitat să cânte la Festivalul ,,George Enescu” în cadrul Programului ,,Piața Festivalului”.

Pianista Clementina Ciucu-Ristea a început studiul pianului la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din Bucureşti cu profesorii Constantin Niţu si Flavia Moldovan. Și-a continuat formarea în cadrul Universității Naționale de Muzică din capitală, unde i-a avut ca maeștri pe Sandu Sandrin si Dan Grigore. A lucrat, de asemenea, cu Valentin Gheorghiu, Sanda Bobescu, Aurora Ienei, Viorica Rădoi. După absolvire, a urmat un curs de perfecţionare cu Lev Naumov (Italia, 1991), beneficiind apoi de o bursă de specializare la Instituto Musicale „Arnaldo Benvenuti” cu Bruno Mezzena (Italia, 1992-1994). Deținătoare a mai multor premii la concursuri naţionale și internaţionale, Clementina Ristea-Ciucu este protagonista unei cariere concertistice intense, care include apariții pe scene din țară și de peste hotare (Franţa, Italia), în postură solistică sau în diverse formule camerale, pianista bucurându-se de aprecierea constantă a publicului și criticii. Clementina Ristea-Ciucu este lector universitar doctor și predă la Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Conceptul Programului „CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor” la Casa Artelor Dinu Lipatti aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Participarea la Evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti este posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sunt vaccinate trebuie să facă dovadă administrării serului prin prezentarea certificatului verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanților.

Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea

la prețurile de pe site-ul iabilet.ro se aplică taxe pentru procesare online.

Și de la Casa Artelor Dinu Lipatti din Bd. Lascăr Catargiu 12, sector 1.

Prețul biletelor la sediul Casei Lipatti este:

Salonul mare de muzică – 20 lei

Salonul mare de muzică - Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 10 lei

Salonul mic – 15 lei

Salonul mic – Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 8 lei

Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, doar cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63.

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Transport București.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?