Feli și Orchestra Simfonică București

Imagini

Informații

Data: 14 Noiembrie 2019, 19:00 Joi

Descriere

Feli și Orchestra Simfonică București aprind luminițele din Sun Plaza

Feli și Orchestra Simfonică București vor susține concerte în centrul comercial
Tradiționalul eveniment dedicat aprinderii luminițelor va avea loc pe 14 noiembrie

București, 13 noiembrie 2019 - Sun Plaza dă startul sezonului de iarnă printr-un spectacol inedit care va avea ca element central muzica clasică. La ediția din acest an, Feli și Orchestra Simfonică București vor marca momentul aprinderii luminițelor din centrul comercial printr-un concert memorabil.

„Aprinderea luminițelor în Sun Plaza este deja un eveniment cu tradiție care de la an la an suprinde prin artiștii care ni se alătură cu momente speciale, dar și prin modul un pic altfel de a organiza fluxul evenimentului. De această dată, ne dorim să trezim emoție prin muzică, voie bună și să aducem sentimentul de bucurie specific sărbătorilor de iarnă. De aceea, vom avea pe aceeași scenă două concepte muzicale diferite, care vor uni generațiile și vor oferi o experiență inedită celor care vor veni la eveniment”, au precizat reprezentanții Sun Plaza.

Atmosfera va fi întreținută de Iulian Tănase, realizator de programe radio și scriitor. Evenimentul din 14 noiembrie va începe la ora 19:00, iar la scurt timp, pe scenă vor intra cei 20 de membri ai Orchestrei Simfonice București, formată din instrumentiști valoroși, recunoscuți pentru proiectele muzicale originale pe care le-au dezvoltat de-a lungul timpului.

Pe parcursul a 30 de minute, aceștia vor încânta publicul cu un concert pe ritmuri clasice, făcând o trecere în revistă a celor mai cunoscute piese semnate de marii compozitori.

Pe scenă va intra apoi Feli care va concerta alături de membrii Orchestrei Simfonice București, iar împreună vor marca momentul aprinderii luminițelor din centrul comercial.

Seara se va încheia cu cele mai noi piese semnate de Feli și band-ul său.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?